Cand vorbesti, vinzi un produs, un serviciu sau imaginea ta. Daca cel cu care vorbesti nu cumpara nimic, inseamna ca ai cumparat scuza lui.
Bună seara, Am ajuns, și de câteva minute am și terminat capitolul 11 din cartea domnului Kiyosaki, Tânăr și Bogat . Mi-am notat câteva idei foarte interesante, și cred că ne-ar putea ajuta, dacă le aplicăm. 1. În primul rând am găsit o definiție a integrității care pe mine unul m-a impresionat prin simplitate. Iată. Integritatea presupune corelarea cuvintelor unei persoane cu acțiunile persoanei respective. Cred că asta e ideea principală a capitolului, și de-asemenea cred că ar fi deajuns să ma opresc aici. Am mai găsit însă și alte câteva idei demne de menționat. 2. Valoarea ta, ca om, depinde de felul în care îți ții cuvântul. Oamenii care nu își țin cuvântul nu valorează nimic. Ce ziceți de asta? Puțin dur, dl Kiyosaki? Poate, însă sunt cu totul de acord, și cred că ar trebui să facem zi de zi, eforturi de a ne ține cuvântul dat. Cel mai frecvent mod în care nu ne ținem de cuvânt este atunci când stabilim să ne întâlnim cu o persoană, și ori întârziem, ori anulăm întâlnirea cu 1...
Comentarii
Trimiteți un comentariu